„Carol” - proiecție în scop caritabil
Sâmbătă, 28 mai, ora 21.00, la Casa de Cultură a Studenților, are loc proiecția cu scop caritabil a filmului „Carol”. Fondurile vor fi donate către Hospice Casa Speranței.
Filmul a fost nominalizat la 6 premii Oscar la categoriile cea mai bună interpretare feminină în rol principal (Cate Blanchett), interpretare în rol secundar (Rooney Mara), cel mai bun scenariu, design de costume și coloană sonoră. La Globul de Aur a fost nominalizat la cinci categorii, printre care cel mai bun film, cea mai bună interpretare feminină în rol principal și rol secundar.
Fondurile strânse din vânzarea biletelor la proiecție vor fi donate Fundației Hospice Casa Speranței. Fondurile strânse sunt folosite pentru îngrijirea paliativă a copiilor care suferă de boli incurabile și limitatoare de viață.
HOSPICE Casa Speranței oferă îngrijire medicală pentru copiii și adulții diagnosticați cu boli incurabile, sprijin social și consiliere psiho-emoțională pentru aceștia și familiile lor. Serviciile sunt oferite gratuit în centrele de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.
Biletele pot fi cumpărate de aici: http://tiff.biletmaster.ro/ron/Event/47003318/Carol