Carte Blanche Viva Erotica
Adulții vor avea o secțiune dedicată exclusiv lor la Festivalul Internațional de Film Transilvania, numită Carte Blanche Viva Erotica, o selecție de filme „fără perdea” din programul Viva Erotica Festival din Helsinki.
Descris drept o „splendidă orgie cinematografică”, Viva Erotica Festival adună documentare, filme clasice erotice și producții avangardiste. Selecționerii festivalului finlandez, Doris Kuhn și Petteri Kalliomäki, au pregătit un meniu special pentru TIFF în Carte Blanche Viva Erotica, secțiune dedicată exclusiv adulților. Spectatorii se vor delecta cu copiile pe 35 mm sau 16 mm ale clasicelor Diavolul în doamna Jones/ The Devil in Miss Jones (1973), lansat în era „porno chic” și regizat de Gerard Damiano, celebru pentru Deep Throat (Premiul pentru întreaga activitate oferit de Adult Film Association of America în 1989), sau Mano Destra (r. Cleo Übelmann, 1986), un studiu erotic cu două lesbiene.
Femeia electrică/ Randy (r. Phillip Schuman, 1970) este un film bizar, puternic stilizat despre o femeie al cărei corp produce o substanță miraculoasă numită orgasmină, ce declanșează orgasme cutremurătoare. „Cel mai ciudat film finlandez făcut vreodată”, Sensuela (r. Teuvo Tulio, 1972) a făcut vâlvă la vremea lui cu relația intensă dintre o tânără laponă și un soldat. Wet Dreams (1974) este o compilație de filme despre sex semnate, printre alții, de Max Fischer, Lasse Braun sau Nicholas Ray, iar mixul Candy Store include scurtmetraje din colecția privată a festivalului finlandez.