Toate filmele de văzut de Lună Plină
În puțin peste o săptămână va începe a șasea ediție a Festivalului de Film Horror&Fantastic Lună Plină, care va avea loc între 10 și 13 august, la Biertan, județul Sibiu
Pe parcursul celor patru zile, cinefilii vor avea parte de o selecție terifiantă de 13 lungmetraje, 19 scurtmetraje și un cine-concert. Asta pe lângă un ghost-hunt spectaculos, două escape-rooms care vor face victime și cel puțin un wishlist de bifat în noaptea de 11 spre 12 august, când Perseidele se vor vedea cel mai bine și va ploua cu stele peste Biertan.
Filmul care va sparge gheața joi, de la ora 16.00, este verișorul din Brazilia al lui Mad Max. Motociclistul Sfânt / Reza a Lenda, primul lung-metraj al regizorului Homero Olivetto, are în vizor o gașcă de motocicliști dintr-o zonă aridă care își riscă viața căutând cu disperare un miracol ce le va aduce ploaia și salvarea. Filmul a fost distins cu premiul pentru cel mai bun lungmetraj de debut la Talin Black Nights Film Festival, 2016.
Din Finlanda vine o poveste bazată pe întâmplări reale: Lacul Bodom / Lake Bodom, regizat de Taneli Mustonen. Coșmarul oricărui camper a devenit realitate în 1960, pe malul lacului Bodom, când patru tineri au fost înjunghiați mortal în timp ce dormeau în cort. Vinovații nu au fost găsiți niciodată. Variety numește filmul “un meta-slasher, care se joacă cu convențiile genului” iar Mimosa Willamo, actrița principală, a luat premiu pentru interpretare la Screamfest, 2016.
Atmo HorroX, o producție SUA semnată Pat Tremblay, este o halucinantă experiență despre mrejele nebuniei și complexitatea realității. “Un fel de serie Cremaster pentru degenerați, Câinele Andaluz fără pic de rușine.”, potrivit HorrorBuzz.
Tot SUA ne dă și Vise de neon purpuriu / Dreaming Purple Neon, regizat de Todd Sheets, supranumit Prince of Gore, un prolific regizor de exploitation horror. Odată ingestat, drogul Purple Neon te pune la dispoziția unei regine demon. Filmul este descris de fani ca un omagiu pentru horror-urile anilor ‘70 și ’80, cu depravare, panică stilizată, tușe speciale și ideile geniale derivate dintr-un micro-buget bine folosit.
Vânătoare fericită / Happy Hunting este a treia producție SUA din programul Lună Plină și spune povestea unui vagabond alcoolic care se trezește în mijlocul unei vânători organizate de rednecks psihopați. Regizat de Joe Dietsch și Louie Gibson, filmul a luat Premiul pentru cel mai bun film la Fantastic Cinema Festival, 2017, și pentru cea mai bună imagine la Screamfest, 2016.
Constrângere / Compulsión, regizat de Gonzáléz Ángel, o producție nou nouță din Spania, spune povestea unei tinere timide care suspectează că prietenul său enigmatic o înșeală. În căutarea adevărului, ea descoperă secrete sinistre care-i transformă viața într-un coșmar.
Surpriza acestei ediții este aniversarea de 40 de ani a unui film care va trăi veșnic: clasicul Suspiria, un coșmar în culori de bomboană pe băț care datează din 1977, și îi aparține unicului și irepetabilului Dario Argento. O tânără balerină din America vine să studieze la o prestigioasă academie de dans din Germania și ajunge să descopere secretele tenebroase ale școlii.
Lista completă de filme este:
Competiție
Atmo HorroX, r. Pat Tremblay, SUA, 2016, 101’
Bamy, r. Jun Tanaka, Japonia, 2017, 100’
Cartea lui Birdie / Book of Birdie, r. Elizabeth E. Schuch, Marea Britanie, 2017, 90’
Casa / Huset, r. Reinert Kiil, Norvegia, 2016, 90’
Constrângere / Compulsión, r. Gonzáléz Ángel, Spania, 2017, 71’
Lacul Bodom / Lake Bodom, r. Taneli Mustonen, Finlanda, 2016, 85’
Motociclistul Sfânt / Reza a Lenda, r. Homero Olivetto, Brazilia, 2016, 85’
Pământ rece / Cold Ground, r. Fabien Delange, Franța, 2017, 87’
Vânătoare fericită / Happy Hunting, r. Joe Dietsch, Louie Gibson, SUA, 2017, 89’
Vise de neon purpuriu / Dreaming Purple Neon, r. Todd Sheets, SUA, 2016, 105’
Proiecții speciale:
The Wanderers, r. Dragoș Buliga, România, 2016, 106’
Cine-concert CelloFun Femeia în lună / Frau im Mond, r. Fritz Lang
Suspiria, r. Dario Argento, Italia, 1977, 92’
Rocky Horror Picture Show, Jim Sharman, Marea Britanie/SUA, 1975, 100’
Programul complet al acestei ediții îl găsiți aici: lunaplinafestival.ro/program
Nu lipsesc de la „Lună Plină” nici petrecerile, atelierele fantastice sau târgul de produse tradiționale și hand-made. Cinefilii au la dispoziție, pentru cazare, pensiunile din zonă, dar și o zonă de camping.
Abonamente (cu sau fără camping inclus): biletmaster.ro: bit.ly/Bilete_LunaPlina2017
Ne puteți urmări pe www.lunaplinafestival.ro
Facebook: https://www.facebook.com/LunaPlinaFestival/
***
Festivalul de Film Horror și Fantastic „Lună Plină” (10 – 13 august) este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc
Cu sprijinul: : Centrului Național al Cinematografiei
Sponsori: Fundatia Cărturești, Cultura Zâmbește, Carmangeria Moldovan, PMA
Parteneri media: Rock FM, Zile și nopți, ARTmania Festival, Cinemagia, ClujLife, Urban.ro, Sub25, Cinefan, Movienews, Orașul Meu, Obiectiv Media, Mesagerul de Sibiu, Monitorul de Mediaș, ServusTransilvaniaFest, Art7, Horrorum