Săli pline și proiecții cu casa închisă în primele zile de TIFF Sibiu 2018
După două zile marcate de proiecții sold out și evenimente în aer liber la care au participat mii de iubitori de film, TIFF Sibiu 2018 continuă până pe 24 iunie, cu alte surprize dedicate publicului
Poveștile remarcabile, filmele noi și întâlnirile cu invitații speciali se vor ține lanț în următoarele 3 zile la cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Una dintre cele mai vizionate proiecții din istoria TIFF Sibiu, România neîmblânzită (r. Tom Barton-Humphreys), documentarul care a stabilit noi recorduri de public în cinematografele din România, a umplut Piața Mare, după o primă zi de festival în care nici măcar capriciile vremii n-au reușit să-i descurajeze pe cinefilii nerăbdători să vadă Insula câinilor/ Isle of Dogs (r. Wes Anderson). În această seară, Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu), cel mai popular film românesc de la TIFF, vine la Sibiu însoțit de membrii echipei de producție, iar sâmbătă îi vom vedea pe marele ecran pe Javier Bardem și Penélope Cruz, dând viață celebrului Pablo Escobar și jurnalistei Virginia Vallejo în captivantul Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar/ Loving Pablo (r. Fernando León de Aranoa). Duminică, la seara de gală unde invitat special va fi îndrăgitul actor Florin Piersic, publicul va urmări Parașutiștii (r. Dinu Cocea), o complicată poveste de dragoste presarată cu multă acțiune și suspans.
Sălile de proiecții și spațiile în aer liber se anunță pline și în următoarele zile. Cele mai așteptate, dar și cele mai premiate filme ale anului vor putea fi urmărite de cinefilii sibieni și în alte locuri deja tradiționale pentru TIFF, precum Teatrul Gong și Sala Astra. Proiecții și evenimente zilnice vor avea loc și în Parcul Cetății, unde atmosfera va fi animată în fiecare după-amiază în spațiul de lounge special amenajat. În această seară, de la ora 22:00, pionierii snowboard-ului își vor da întâlnire cu ocazia premierei internaționale O să fie sezon și la anu’/ There’s Always Next Season. Carl Christian Lein Størmer, regizorul filmuluri, Stian Skjærvik și Roy Olsen, doi dintre protagoniști îl vor întâlni pe sibianul Andi Fazekas, „părintele snowboardingului în România”. Mâine seară, în Parcul Cetății va rula Charleston (r. Andrei Crețulescu) – filmul verii, iar în ultima zi de festival, Banii sunt bani/ Money’s Money, în regia lui Géla Babluani.
Proiectate în onoarea legendarului Ingmar Bergman la 100 de ani de la nașterea sa, cele mai cunoscute filme din cariera cineastului suedez au făcut furori la TIFF și au atras interesul publicului și la Sibiu. După ce au urmărit fantasticul A șaptea pecete / The Seventh Seal (1957), filmul care i-a adus lui Bergman Premiul Special al Juriului la Cannes, cinefilii sunt invitați să vadă pe marele ecran, într-o variantă proaspăt restaurată digital, Persona (1966) - sâmbătă, de la ora 19:30, la Sala Astra.
Cei mai tineri dintre spectatori vor avea parte de proiecții dedicate în ultimele trei zile de TIFF. La zece ani de la momentul lansării, EducaTIFF - programul de educație cinematografică pentru elevi, revine la Sibiu cu trei povești fascinante despre prietenie, iubire și empatie. Vineri, de la ora 11:00, rulează la Sala Astra Candoarea fratelui meu/ My Brother Simple (r. Markus Goller), iar sâmbătă, de la aceeași oră, Wendy (r. Dagmar Seume). În ultima zi, proaspăt lansatul Străjerii ne provoacă să pornim într-o aventură cu și pentru copii, recomandată celor mici și celor mari deopotrivă.
Accesul este gratuit la toate cele 3 proiecții din cadrul EducaTIFF. De asemenea, filmele din Piața Mare și cele programate în Parcul Cetății vor putea fi urmărite cu intrare liberă, până la finalul celei de-a 12-a ediții TIFF Sibiu. În caz de vreme nefavorabilă, programul proiecțiilor în aer liber poate suferi modificări, care vor fi anunțate pe pagina de facebook a festivalului.
Proiecții speciale vor avea loc în următoarele trei zile la barajul de la Gura Râului, la Palatul de Vară Brukenthal din Avrig și la Muzeul Național în aer liber Asta.
Biletele pentru TIFF Sibiu 2018 sunt deja disponibile pe https://tiff.eventbook.ro și pot fi achiziționate și de la info-point-ul din Piața Mare sau la locații, înaintea proiecțiilor.