InspiraTIFF cu Mircea Miclea pe TIFF Unlimited: despre educație și mentalități
Mircea Miclea, una dintre cele mai importante voci din educație în România, continuă seria interviurilor InspiraTIFF cu Mihnea Măruță pe TIFF Unlimited. Dialogul va fi accesibil gratuit pe unlimited.tiff.ro, de oriunde din lume, luni, 1 iunie, de la ora 20.00. Abonații platformei îl pot viziona oricând, inclusiv în avans.
„La un moment dat, nu vom mai avea păduri de tăiat, la un moment dat nu vom mai avea petrol de exportat, nu vom mai avea grâu suficient, dar mintea este inepuizabilă. Și trebuie să decidem: ce fel de țară dorim să devenim? O țară care exportă soluții și tehnologii sau o țară care exportă forță de muncă ieftină pentru cules sparanghel?”, spune Mircea Miclea despre alegerea pe care o are de făcut România, ca națiune.
Despre perioada în care a fost ministru al Educației, povestește: „La un moment dat, numele meu era Mister Five. Pentru că, de fiecare dată când mi se cerea să spun ce îmi doresc, spuneam: cinci. Cinci la sută din PIB pentru Educație, nimic altceva...”.
Mircea Miclea este psiholog, profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai, cercetător, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, cu o vastă experiență de practician și formator în psihoterapie, autor a numeroase volume și lucrări științifice. A fost ministru al Educației între 2004 - 2005 și este directorul unui centru privat de cercetare-dezvoltare în domeniul psihologiei, Cognitrom.
Autorul seriei de interviuri InspiraTIFF, Mihnea Măruță, are o experiență de peste 25 ani în presa centrală și locală, ocupând poziția de redactor-șef la Cotidianul, Adevărul și Pressone.ro. Este una dintre cele mai echilibrate și respectate voci din jurnalismul românesc. Absolvent de Filosofie, este pasionat de idei noi, pe care le caută în cărţi, în filme și în sport.
***
În perioada următoare, personalități și voci relevante în cultură, tehnologie, educație, medicină, antreprenoriat, marketing și alte domenii cheie vor discuta cu jurnalistul Mihnea Măruță despre frământările și provocările vremurilor actuale, oferind inspirație, ghidaj și posibile răspunsuri. Interviurile pot fi urmărite gratuit în fiecare luni, de la 20.00, pe TIFF Unlimited, și pot fi accesate oricând de abonați.
InspiraTIFF este un proiect mai amplu al echipei Festivalului Internațional de Film Transilvania, care-și propune să reunească antreprenori, lideri, vizionari, inovatori și artiști, într-un eveniment care să includă prezentări interactive, masterclass-uri, workshop-uri, dar și expoziții, performance-uri și evenimente de socializare.
Partener media: Hotnews.ro
***
TIFF Unlimited este primul serviciu de streaming (SVoD) lansat de un festival de film din România și singurul produs de acest gen din Europa Centrală și de Est. Unlimited.tiff.ro este disponibil online și în aplicațiile iOS și Android (mobile, Android TV și Apple TV), cu un catalog de peste 130 de titluri, actualizat constant. Platforma poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual. Noii abonați beneficiază de o perioadă extinsă de free trial de 14 zile. Detalii pe unlimited.tiff.ro.
The festival must go on. Anytime. Online.
***
Ne puteți urmări pe: unlimited.tiff.ro | FB: @tiffunlimited | Instagram | YouTube