Membrii juriu

Juriu Competitie

    Sibel Kekilli

    Bio

    Sibel a crescut în Germania, dar rădăcinile ei sunt turcești. Debutul său în filmul lui Fatih Akin Cu capul înainte a impresionat publicul în 2004. Sibel a câștigat de două ori cel mai important premiu de interpretare din cinematografia germană, Lola, cu Gegen die Wand și apoi cu When We Leave. A fost premiată și la Festivalul de Film Tribeca. 

    Rolul lui Shae din extrem de popularul serial HBO Urzeala tronurilor a făcut-o cunoscută internațional. Sibel a jucat în multe producții naționale și internaționale, de exemplu Winter Journey (2006), comedia de succes What a Man a lui Matthias Schweighöfer, plus mai multe sezoane ale serialului Tatort. 

    Cele mai recente apariții ale ei includ serialul noir finlandez Bullets (r. Özcan Alper) și Yunan (r. Ameer Fakher Eldin), care va fi lansat chiar anul acesta. Sibel și-a făcut recent debutul în teatru la Berliner Ensemble cu "Fremd" de Michel Friedman. 

    Publicul de la TIFF o poate vedea în Cu capul înainte, câştigătorul Ursului de Aur în 2004, prezentat acum într-o versiune restaurată.

    Hafsteinn Gunnar Sigurðsson

    Bio

    Născut în 1978, Hafsteinn deține un Master în Film de la Universitatea Columbia, New York. 

    Primul său lungmetraj, Either Way (2011) a fost selectat la festivaluri de film din întreaga lume și a fost refăcut în SUA sub titlul Prince Avalanche, cu Paul Rudd și Emile Hirsch în rolurile principale. Al doilea film, Paris of the North (2014), a fost distribuit în toată lumea după premiera în competiția oficială a festivalului de la Karlovy Vary. 

    Under the Tree (2017) a avut premiera în secţiunea Orizzonti a festivalului de la Veneția şi a reprezentat Islanda la premiile Oscar din 2018. 

    Northern Comfort, primul său film în limba engleză, a fost proiectat în deschiderea TIFF anul trecut. Tot în 2023, Hafsteinn a cocreat, scris și regizat Balls, unul dintre cele mai populare seriale scandinave recente.

    Konstantinos Kontovrakis

    Bio

    După o lungă carieră de critic de film şi selecţioner pentru festivaluri, Konstantinos a schimbat direcţia spre producţie în 2010. A produs sau coprodus peste 25 de lungmetraje bine primite internaţional, inclusiv laureatul premiilor BAFTA şi Un Certain Regard How to Have Sex (r. Molly Manning Walker), Triangle of Sadness al lui Ruben Östlund, film premiat cu Palme d'Or şi nominalizat la Oscar, Music (r. Angela Schanelek), film premiat la Berlinală, şi cel mai nou proiect, încă nelansat, al lui Uberto Pasolini, The Return, cu Ralph Fiennes şi Juliette Binoche pe afiş. 

    A fost reprezentantul Greciei la evenimentul Producers on the Move în 2014 şi este membru în Academiile de Film Europeană şi Greacă. În 2018, Konstantinos a primit mult-râvnitul premiu pentru Coproducţie Europeană la Premiile Academiei de Film Europene.

    Markéta Šantrochová

    Bio

    Timp de aproape un deceniu, Markéta a colaborat îndeaproape cu echipa de selecţie a festivalului de film de la Karlovy Vary, iar în 2004 a intrat în echipa proaspăt înfiinţatului Centru al Cinematografiei din Cehia, pentru care a dezvoltat strategii privind producţia de film locală şi poziţionarea ei în cinematografia mondială. 

    Din 2013 conduce această instituţie, care din 2017 activează ca parte a Fondului Cinematografic Ceh, principala entitate publică de finanţare pentru cinema din Cehia. În mai 2019, Markéta a devenit preşedinta European Film Promotion, instituţie ce promovează filmul european la nivel global.

    Paul Negoescu

    Bio

    Născut în 1984 în București, Paul a studiat regia de film la UNATC. 

    A regizat mai multe scurtmetraje premiate și selecționate în festivaluri internaționale, iar două dintre ele, Renovare și Derby, au fost nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film în 2009 și 2011. Filmul său de debut, O lună în Thailanda, a avut premiera în secţiunea Săptămâna Internaţională a Criticii a festivalului de la Veneția în 2012 și a câștigat premiul FIPRESCI la festivalul de la Sofia și premiul pentru Cel mai bun debut românesc la TIFF. 

    Cel de-al doilea lungmetraj, Două lozuri, a fost un succes de box office cu încasări record pentru un film românesc și a fost distribuit în mai multe țări. În 2022 revine cu Oameni de treabă, film care a câștigat cele mai importante trofee la Premiile Gopo 2023, inclusiv Cel mai bun film şi Cea mai bună regie. În prezent lucrează la cel de-al șaselea lungmetraj și este profesor de regie la UNATC.

Juriu What's Up Doc

    Dana Bunescu

    Bio

    Dana este monteuză, sound designer şi regizoare. După studii de fizică, a absolvit Departamentul Multimedia de la UNATC. A colaborat cu numeroși regizori relevanți din aşa-numitul Noul Val românesc, cum ar fi Cristi Puiu (Moartea domnului Lăzărescu), Cristian Mungiu (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Amintiri din Epoca de Aur), Călin Peter Netzer (Poziţia copilului, Ana, mon amour), Andrei Ujică (Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu), Radu Jude (Aferim!, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc). Este coregizoare a două filme documentare: Distanţa dintre mine şi mine, realizat împreună cu Mona Nicoară, și Pocalul. Despre fii si fiice, realizat împreună cu Cătălina Tesăr. Pentru filmul Ana, mon amour a primit Ursul de Argint pentru Contribuție artistică deosebită la ediţia din 2017 a festivalului de la Berlin.

    Mira Staleva

    Bio

    Mira face parte din echipa festivalului de la Sofia încă din primul an de la înfiinţare, în 1997. În prezent este directorul general al festivalului și răspunde şi de Sofia Meetings, piața de coproducție afiliată festivalului şi axată pe regizorii aflați la primul sau al doilea film. De asemenea, este implicată în producția și distribuția de film. Printre filmele coproduse de ea se numără The King of the Belgians (r. Jessica Woodworth, Peter Brosens), care a avut premiera la festivalul de la Veneția, și următorul film al celor doi regizori, The Barefoot Emperor, care a avut premiera la Toronto. Este coproducătoarea filmului The Fortress (r. Jessica Woodworth), care va fi filmat în Armenia, şi a celui mai nou proiect al regizorului georgian Levan Koguashvili, Brighton 4. Mira este membră a Academiei de Film Europene şi face parte din comisia de selecție a Premiului LUX.

    Giuseppe Gariazzo

    Bio

    Giuseppe este critic de film pentru publicaţia italiană „Il manifesto”. Este şi selecționer pentru Festivalul de film de la Trieste şi face parte din echipele festivalurilor Job Film Days din Torino și Med Film din Roma. A lucrat, printre altele, pentru festivalul de film de la Torino și pentru cunoscuta Săptămână a criticii, secţiune afiliată festivalului de la Veneția. A publicat cărți despre filmul african și a semnat eseuri în publicaţii italiene și străine, printre acestea numărându-se „Istoria cinematografiei mondiale” și „Enciclopedia de istorie a cinema-ului”.

Juriu ZFR Lungmetraj

    Vera Mijojlić

    Bio

    Vera este producător cultural şi fondatoare a South East European Film Festival, un festival din Los Angeles ce proiectează filme din 20 de ţări din Europa de Est şi Sud. Vera a curatoriat retrospective majore de film pentru Arhiva de Film UCLA și Societatea de Film din Austin. Pe lângă o nominalizare la premiile Nonprofit & Corporate Citizenship din 2023, premii organizate de publicaţia The Los Angeles Business Journal, și Premiul pentru Femei Lider din 2018 din partea orașului West Hollywood, a primit multiple distincţii din partea statului California. Şi-a început cariera ca reporter cultural și critic de film în Sarajevo, unde a fost și manager de locație pentru compania new-yorkeză Jalbert Productions, care a realizat documentarul oficial al Jocurilor Olimpice de Iarnă din 1984. Vera a absolvit Facultatea de Jurnalism a Universităţii din Belgrad şi de-a lungul anilor de activitate s-a dedicat îndeaproape şi activităţilor umanitare.

    Yaara Ozery

    Bio

    Yaara este programator de film, cercetător și lector. Este membru senior în echipa de selecţie a festivalului de la Haifa, pentru care se ocupă şi de platforma de industrie. Yaara predă la Şcoala de Film şi Televiziune Steve Tisch, la Universitatea din Tel Aviv şi la Academia de Arte şi Design Bezalel. În activitatea de cercetătoare, se concentrează pe filmul documentar şi filmele regizate de femei. În trecut a fost director artistic al DocAviv, festivalul de film documentar din Tel Aviv. A fost membră a juriului în numeroase festivaluri şi a oferit consultanţă pentru mai multe instituţii finanţatoare de filme. În 2017 a înfiinţat Mirrors, a conferinţă dedicată femeilor din film şi televiziune şi găzduită de Universitatea din Tel Aviv.

    Yorgos Krassakopoulos

    Bio

    Yorgos Krassakopoulos lucrează în industria cinematografică din anii '90. A fost membru fondator și programator șef al Festivalului Internațional de Film de la Atena, a lucrat ca jurnalist de film în presa scrisă, radio și televiziune și a fost unul dintre fondatorii celui mai popular și influent site de filme grecesc, Flix.gr. La începutul anilor 2000, luând o pauză de la critica de film și scris, a fost unul dintre cei care au fondat compania de distribuție de film de artă „Playtime”, introducând filmele cineaștilor internaționali în devenire și consacrați publicului grec. Din 1992 a colaborat cu Festivalul Internațional de Film de la Salonic în multe capacități de-a lungul anilor - moderând masterclass-uri, editând sau contribuind la publicațiile și monografiile festivalului etc., s-a alăturat echipei cu normă întreagă ca programator în 2011. În 2016, a devenit Head of Programming pentru Festivalul de Film de la Salonic, dar și pentru Festivalul de Film Documentar de la Salonic, poziție pe care o deține și astăzi. Yorgos a participat ca membru al juriului în multe festivaluri internaționale (cum ar fi Festivalul de Film de la Reykjavik, CPH) și a fost membru al panelului de selecție al Premiului LUX al Parlamentului European timp de mai mulți ani.

Juriu ZFR Scurtmetraj

    Manuel Pena

    Bio

    Născut în 1980, Manuel este directorul artistic al Festivalului Internaţional de Film de Scurtmetraj Bueu, FICBUEU. În 2003 a absolvit Regie în cadrul Şcolii de film San Antonio de Los Baños (Cuba). A regizat trei scurtmetraje şi un documentar, cu aceste filme participând la aproape 200 de festivaluri şi câştigând 15 premii, inclusiv unul la TIFF. În 2004, Manuel a cofondat Hipotálamo Films, companie de producţie pe care a părăsit-o câţiva ani mai târziu pentru a se dedica total FICBUEU. În 2021 a fondat compania de producţie Nortecatro Cinema, al cărei prim proiect este Azul 91, debutul în lungmetraj al lui Manuel.

    Geraldine Bryant

    Bio

    Geraldin răspunde de departamentul Festivaluri, Cineaşti şi Materiale din cadrul companiei The Bureau Sales şi şi-a început cariera în vânzări în cadrul Celluloid Dreams, după care s-a mutat la Playtime. Înainte, a colaborat timp de un deceniu cu mai multe festivaluri, inclusiv festivalul de scurtmetraje de la Clermont-Ferrand şi festivalul de la Cannes.

    Fabio Tucci

    Bio

    După studii de cinema, Fabio şi-a început cariera în industria de film în 2005. După mai mulţi ani petrecuţi ca manager în exploatarea şi distribuţia de film, a făcut o schimbare de direcţie şi din 2017 se concentrează exclusiv pe vânzări internaţionale. În prezent conduce departamentul Festivaluri al companiei True Colours şi face parte din echipa de achiziţii a aceleiaşi companii.

Juriu FIPRESCI

    Wanda Bendjelloul

    Bio

    Wanda vine din Suedia şi este critic de film, scriitoare, regizoare şi producătoare TV. Publică cronici săptămânale în cel mai mare ziar de dimineață suedez, Dagens Nyheter, și comentează noile premiere la televizor, pe Canalul 4.

    Nil Kural

    Bio

    Nil vine din Turcia şi este critic de film. A publicat cronici în ziarul Milliyet și revista de arte Milliyet Sanat şi apoi a devenit directoarea Flying Broom International Women's Film Festival. A colaborat şi cu cel mai important festival de film din Turcia, cel de la Istanbul. A fost membră a juriului FIPRESCI la festivaluri internaționale precum cele de la Viena, Karlovy Vary, Locarno și Veneția. Este membră a Academiei Europene de Film.

    Natalia Serebriakova

    Bio

    Natalia este critic de film şi publică recenzii în publicaţii ucrainene precum Korydor.in.ua, DTF-Magazine şi SKVO și în publicaţii internaţionale precum Cargo. A făcut selecţia evenimentului Săptămâna Criticilor organizată la Kiev în 2018. Este membră a Uniunii Criticilor Ucraineni din 2018. Este manager de program al Festivalului de Film Scanorama din 2022 şi din acelaşi an este responsabilă cu Zilele Ucrainene, eveniment organizat de Cinemateca franceză. Din 2023, votează la Globurile de Aur şi tot în 2023 a devenit membră FIPRESCI.

Juriul Ecumenic

    Ileana Bîrsan

    Bio

    Ileana este critic de film și educator. A absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea din București și a studiat film la Universitatea din Zurich. Din 2007, scrie articole despre cinema pentru diverse publicații și participă ca lector în diverse programe de educație cinematografică. Este cofondatoare a DokStation Music Documentary Film Festival. În 2017, a regizat împreună cu Claudiu Mitcu documentarul Procesul. În prezent își termină doctoratul la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii și este coordonator de producție la compania Wearebasca. În ianuarie 2024 Ileana a fondat, împreună cu alți membri ai SIGNIS România, festivalul internaţional FILMIKON, care prezintă filme premiate de juriile ecumenice internaţionale.

    Piet Halma

    Bio

    Piet are studii în teologie, comunicare și jurnalism și beneficiază de o vastă experiență în comunicare, servicii de radiodifuziune publică și activități pentru menținerea păcii. A colaborat cu televiziunea ecumenică IKON din Olanda și la PAX, o organizație internațională pentru pace care protejează civilii împotriva actelor de război. A fost membru al consiliului de administrație al Asociației pentru Comunicare Creștină (WACC), un ONG care intermediază accesul la opinia publică a celor dezavantajaţi. Piet a fost membru al juriului la festivalurile de la Berlin, Karlovy Vary, Cottbus, Leipzig, Kiev, Locarno și Veneția. Din 2019, este membru de onoare pe viață al Interfilm. În prezent, publică cronici de carte și film pentru un cotidian olandez.

    Tímea Kókai-Nagy

    Bio

    Tímea activează de mulți ani în domeniul cultural, având o experiență care acoperă diverse segmente ale industriei cinematografice. A petrecut aproape un deceniu la Budapest Film, cel mai mare distribuitor de cinema de artă din Ungaria. De asemenea, a fost secretar al Asociației de Cinema de Artă din Ungaria și a lucrat pentru un distribuitor de film specializat în cinema alternativ. În prezent conduce Departamentul de Comunicare al unui centru artistic cu sediul în Budapesta. Din 2014, este responsabilă pentru relaţii internaționale la CineFest Miskolc IFF. De asemenea, este membră Interfilm și președinte al filialei maghiare a organizaţiei, filială fondată în 2021. Cel mai recent a făcut parte din Juriul Ecumenic la Berlinala din 2022.

    Edgar Rubio

    Bio

    Edgar este producător și regizor de film, absolvent al Universității Loyola. Din 2001 predă cursuri despre cinema, scenaristică și producție multimedia. Conduce Departamentul de Comunicare pentru Dialogul Național pentru Pace din Mexic și a fost lider al Departamentului de Comunicare al SIGNIS, organizație nonguvernamentală cu sediul la Roma dedicată construirii unei culturi a păcii prin media. A fost membru al juriului SIGNIS și al Juriului Ecumenic la importante festivaluri de film, precum cele de la Veneția, San Sebastian, Berlin, Hong Kong, Buenos Aires, Locarno, Havana, Toulouse şi Monte Carlo.

Juriul SIGNIS

    Irina–Margareta Nistor

    Bio

    Irina este un reputat critic de film şi o personalitate a industriei cinematografice din România. În 1980 începe să traducă la Cinemateca Română și să lucreze la Televiziune, unde subtitrează peste 1000 de pelicule și este redactor şi apoi realizator al unei serii de emisiuni. A tradus piese de teatru, dicționare, romane, cărți motivaționale și pentru copii. De peste 20 ani concepe și moderează emisiunea radio săptămânală „Vocea filmelor”. Participă la Cineconcerte cu filme mute, cărora le dă glas, inclusiv la această ediţie a TIFF. Din 2012 este Directorul Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film care se desfășoară la București, Iași și Cluj. În 2022 a fost membră a Juriului Ecumenic la festivalul de film de la Cannes.

    Elias Khlat

    Bio

    Elias este un producător și regizor cu o vastă experiență în domeniul publicității și media, după ce și-a finalizat studiile în Design Publicitar. Sub pseudonimul Eklat, s-a implicat în proiecte de design creativ, animație și postproducție înainte de a se alătura unei companii de producție specializată în filme promoţionale și documentare. Din dorinţa de a reda orașului Tripoli o poziție pe scena culturală a Libanului, Elias este implicat în diverse inițiative civice. În 2013, el a fondat festivalul de film din Tripoli. De-a lungul anilor, a colaborat cu numeroase festivaluri internaționale în calitate de curator, consulant sau membru al juriului, organizând totodată numeroase evenimente de cinema în Liban și în alte ţări.

Juriul Tinerilor Francofoni

    Andrada Moruțan

    Bio

    Andrada Moruțan este studentă în primul an la masterul de Film and Audiovisual Studies de la Facultatea de Teatru și Film, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Programul de master o pregătește în mod special pentru a curatoria programul unui festival de film, dar și pentru a-și forma ochiul în vederea analizării unui produs audio-vizual din multiple perspective tehnice sau sociale. Ea a avut ocazia de a-și exersa limba franceză, studiată în clasele 1-12 în ciclul primar și liceal, și de a-și îmbogăți bagajul de informații și cultură prin programul Erasmus internship de 3 luni în Paris, în anul 2019, la Association Parisienne des Artistes Roumains. Acolo a lucrat la organizarea festivalului de scurtmetraje Trashxploitation Festival, al cărui scop era de a expune, printr-o rețea de colaborări cu artiști internaționali, scurtmetraje care adoptă subiectul “trash” în procesul de producție sau narațiune.

    Ulterior, aceste experiențe au fost integrate de Andrada în cel mai recent proiect din care a făcut parte, For You International Film Festival din Bistrița, care a avut prima ediție în 2023. Anul acesta, ea o asistă pe Mariam Hamdy, director artistic al festivalului, în procesul de curatorie pentru secțiunea de scurtmetraje. 

    Cristiana-Georgiana Sabou

    Bio

    Cristiana-Georgiana Sabou este studentă în anul I la Facultatea de Litere, specializarea limbi moderne aplicate, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Limbile pe care le studiază sunt franceza și engleza. Cristiana a fost întotdeauna pasionată de industria cinematografiei și se consideră o cinefilă împătimită. În cadrul parcursului ei academic a avut ocazia să vizioneze peste 300 de filme și, cu un ochi critic, să analizeze diferitele criterii care fac ca o peliculă să fie de calitate. În plus, a participat la concursuri de analiză culturală care necesitau cunoștințe vaste despre pictură, cinematografie și literatură. 

    Interesată de tot ce ține de cultura din Hexagon, pe perioada liceului, Cristiana a făcut parte dintr-o trupă de teatru francez, fiind astfel familiarizată cu practicile artistice și cu jocul actorilor. În calitate de jurat, Cristiana promite că va demonstra o obiectivitate impecabilă, atenție la detalii și spirit de echipă și cooperare.

    Maïtena Houliat

    Bio

    Maïtena Houliat are 25 de ani, este franco-română și absolventă a Institutului Francez de Modă din Paris. În prezent, este studentă în anul I la Filosofie, la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Pasiunea ei pentru cinematografie a început de la o vârstă fragedă și s-a dezvoltat de-a lungul anilor, culminând cu un stagiu de două săptămâni în timpul liceului la cinematograful Elvire Popesco din București.

    Deși designul vestimentar a rămas prima sa opțiune, Maïtena nu a abandonat pasiunea pentru cinema. Pe parcursul studiilor în Franța, a profitat de diversitatea și bogăția culturii cinematografice, învățând să o studieze și să o aprecieze. În plus, prin prisma studiilor de filosofie, a învățat să cerceteze și să analizeze o operă cu rigurozitate și detașare.

    Florence Devaux

    Bio

    Florence Devaux, în vârstă de 22 de ani, face un stagiu de practică la Institutul Francez din România la Cluj-Napoca de la începutul lunii martie, în cadrul ultimului an de masterat în relații internaționale. Franțuzoaică, ea a studiat la Strasbourg timp de 5 ani, dar a dezvoltat un interes pentru România când a venit aici vara trecută. 

    Își dorește să facă parte din juriu datorită interesului său pentru cinematografie și dorinței de a descoperi noi producții francofone. Este curioasă și, pe perioada studiilor, și-a dezvoltat abilități de analiză care îi vor permite să urmărească filmele cu atenție și discernământ.

    Ștefan-George Popa

    Bio

    Originar din Brașov, Ștefan-George Popa are 23 de ani și este masterand la Studii Politice Europene Comparate, în cadrul Facultății de Studii Europene a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ștefan și-a finalizat studiile de licență la Facultatea de Litere din cadrul aceleiași universități, specializarea franceză-norvegiană și a petrecut un semestru în Franța, cu o bursă Erasmus, la Universitatea din Lille.

    Ștefan-George este pasionat de film. Anul trecut, și-a susținut lucrarea de licență pe tema influenței cinematografiei internaționale asupra literaturii franceze. În această lucrare, a analizat romanul „Omul care râde” de Victor Hugo și trei adaptări cinematografice din trei țări diferite: un film american mut din 1928, un film italian din 1964 și un film francez din 2012. 

    Ștefan-George este interesat să acumuleze experiență în analiză cinematografică și gândire critică, și consideră că participarea la acest juriu reprezintă o provocare interesantă pentru orice individ.