Strălucitoarea Angela Gheorghiu, invitată de onoare la TIFF 2018
Superstarul Angela Gheorghiu, celebră cântăreață de operă a timpului nostru, vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania, ca invitată de onoare a celei de-a 17-a ediții. Vineri, pe 1 iunie, de la ora 19:00, Opera Națională Română Cluj-Napoca va fi gazda unui eveniment unic, în cadrul căruia Angela Gheorghiu va interpreta cîteva arii în fața publicului clujean, acompaniată de pianistul Alexandru Petrovici. Momentul va fi urmat de proiecția filmului Tosca (r. Benoît Jacquot) în care soprana joacă rolul titular.