TIFF 2018: Premiere absolute și debuturi-surpriză în Zilele Filmului Românesc
Cele mai așteptate premiere românești ale anului vin la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, între 25 mai și 3 iunie, la Cluj-Napoca. 35 de producții semnate de regizori autohtoni vor fi proiectate anul acesta în Zilele Filmului Românesc: 13 lungmetraje și 22 de scurtmetraje, unele în premieră mondială, altele distinse cu premii importante în marile festivaluri. 30 de titluri vor intra în cursa pentru premiile secțiunii și zeci de profesioniști din lumea filmului, interesați de noutățile din cinematografia românească, vor participa la întâlnirile cu publicul TIFF.