Filmul „Câini”, în avanpremieră la Alexandria
Proiecția va avea loc în cadrul Caravanei TIFF 2016.
Caravana TIFF aduce vara aceasta la Alexandria, în avanpremieră, unul dintre cele mai așteptate filme românești ale anului: Câini, câștigătorul Trofeului Transilvania la TIFF 2016 și al Premiului criticii – FIPRESCI la Cannes. Între 11 și 13 august, de la 21.45, în Parcarea Consiliului Județean, publicul din Alexandria se va bucura de trei seri de proiecții în aer liber, în cadrul Caravanei TIFF.
Descris drept „o surpriză și o revelație” la Cannes, unde a fost comparat cu multi-premiatul No Country for Old Men, thriller-ul scris și regizat de Bogdan Mirică îi are în distribuție pe trei dintre cei mai apreciați actori români: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov și Gheorghe Visu. Din 23 septembrie, Câini va rula în cinematografele din toată țara.
Spectatorii vor avea ocazia să vadă și Fragmentar, o adaptare după romanul cult al lui Tom McCarthy, despre un tânăr obsedat să-și reconstituie trecutul pe care nu și-l mai amintește, și Fiul lui Saul, premiat cu Oscarul pentru Cel mai bun film străin, cu actorul clujean Levente Molnár în distribuție.
Anul acesta, din iulie până în septembrie, Caravana TIFF aduce povești premiate în festivaluri și succese de casă în peste 15 orașe. Proiectul continuă cu succes pentru al șaptelea an, peste 33.000 de spectatori urmărind filmele în 2015.
Intrarea este liberă.
Program 11- 13 august | Parcarea Consiliului Județean | 21.45
Joi, 11 august
Câini/ Dogs (r. Bogdan Mirică) | 104’, România, Franța, Bulgaria, Qatar
Cu: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu
Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer. Teaser: http://bit.ly/29MSlPz
Premiul criticii – FIPRESCI pentru secțiunea Un Certain Regard, la Festivalul de la Cannes, și Trofeul Transilvania la Festivalul Internațional de Film Transilvania.
Vineri, 12 august
Fragmentar / Remainder (r. Omer Fast) | 103’, Marea Britanie, Germania
Cu: Tom Sturridge, Cush Jumbo, Ed Speleers
Bazat pe romanul-cult al lui Tom McCarthy, filmul are în centrul atenţiei un tânăr care încearcă să-şi reconstruiască trecutul din amintiri fragmentate. Eforturile sale obsesive sunt finanţate de o imensă despăgubire primită în urma unui accident pe care nu şi-l aminteşte. Cert este că nici el şi nici prietenii săi nu pot anticipa extremele la care va ajunge pentru a-şi îndeplini misiunea.
Festivaluri: Londra 2015, Berlin 2016, Jeonju 2016
Sâmbătă, 13 august
Fiul lui Saul / Son of Saul (r. László Nemes) | 107’, Ungaria
Cu: Géza Röhrig, Levente Molnár, Urs Rechn, Todd Charmont
Octombrie 1944, Auschwitz-Birkenau. În timp ce lucrează la unul dintre crematorii, deţinutul maghiar Saul descoperă trupul unui băiat şi e convins că acesta e fiul său. Saul îşi asumă o sarcină imposibilă: să-i ofere băiatului funeraliile cuvenite. Trailer: http://bit.ly/29OSYrC
Câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film străin în 2016! Marele Premiu la Cannes 2015
Intrarea la proiecţii este liberă.
Detalii: http://tiff.ro/caravana-tiff/stiri și www.facebook.com/caravanatiff.
***
Caravana Filmelor TIFF este un proiect organizat de Asociaţia Pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Europa Cinemas și al Centrului Național al Cinematografiei.
Prezentat de: BCR
Susținut de: UPC, Staropramen, Romgaz
Cu sprijinul: Primăriei Municipiului Alexandria
Partener: Festivalul Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis
Parteneri media: Europa FM, Zile și nopți, Cinemagia, Ziare.com
Partener de monitorizare: mediaTRUST