Premiere, expoziții și lansări în Zilele Filmului Românesc

08.06.2017 16:35

Încep Zilele Filmului Românesc la TIFF 2017, 27 dintre cele mai noi producții autohtone urmând a fi prezentate la Cluj, unele în premieră mondială. Nume importante ale cinematografiei românești vor veni la Cluj pentru întâlnirea cu publicul, iar filme proiectate la TIFF în ultimii ani se întorc la cea de-a 16-a ediție pe DVD. Tot în aceste zile, mai exact vineri, marele invitat al ediției, Alain Delon, este așteptat de peste 3000 de spectatori în Piața Unirii din Cluj, la proiecția Afacerea Pigot, de la 21.45.

Ultimul căldărar, de Cosmin Bumbuț și Elena Stancu, deschide seria proiecțiilor din Zilele Filmului Românesc, pe 8 iunie. În aceeași zi, Procesul va rula în premieră la Cinema Victoria, de la ora 22:00. După ce își vor asuma rolul de judecători, analizând cazul controversat urmărit de documentarul realizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, spectatorii îi vor întâlni pe cei doi cineaști. A sosit la Cluj și regizorul Alexandru Solomon, special pentru proiecția documentarului Ouăle lui Tarzan, filmat în Abhazia și programat vineri, pe 9 iunie, de la ora 16:00, la Casa de Cultură a Studenților. Pe 10 iunie, tot în premieră mondială va rula Breaking News, noul film al Iuliei Rugină. Echipa va răspunde întrebărilor cinefililor, de la ora 19:00, la Cinema Florin Piersic. Cu această ocazie, vor fi prezentați publicului și actorii selectați în programul 10 pentru FILM.

Tot la Cinema Florin Piersic va fi proiectată în premieră și cea de-a șaptea producție regizată de Dan Chișu și ultimul film în care joacă regretatul Mircea Albulescu.  Aniversarea va rula pe 9 iunie, de la ora 22:00, în prezența echipei. Pe 10 iunie, Radu Jude aduce la TIFF Țara moartă, documentarul experimental bazat pe materialele foto din arhiva Costică Acsinte. Regizorul va fi prezent la proiecția programată de la ora 15:00, la Cinema Victoria.

Printre evenimentele speciale incluse în secțiunea Zilele Filmului Românesc se numără lansarea într-o ediție de colecție (carte și Blu-ray) a filmului Sieranevada. Evenimentul va avea loc la TIFF Lounge, pe 8 iunie, de la ora 16:00, în prezența regizorului. Regizorul aduce la Cluj și Expoziția intitulată Sieranevada - o colecție de fotografii selecționate din cele peste 9000 realizate de el, pe vremea când străbătea Bucureștiul în căutarea unui cadru perfect pentru afișul filmului. Vernisajul va avea loc la Galeria BARIL (Fabrica de Chibrituri 9A), pe 8 iunie, începând cu ora 18:00.

Pe 9 iunie, de la ora 16:00, la TIFF Lounge, Transilvania Film lansează pe DVD câteva dintre producțiile românești care au cunoscut succesul de public: Câini (r. Bogdan Mirică), Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase), București, unde ești? (r. Vlad Petri), America, venim! (r. Răzvan Săvescu) și Câinele Japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu). Imediat după, de la ora 16:30, Marian Crișan va fi prezent la evenimentul de lansare pe DVD a filmului Orizont.

Criticul de film Andrei Rus, regizorul Alexandru Somon, Dana Bunescu, monteur-ul premiat recent la Berlin, și criticul Iulia Popovici vor dezbate pe 9 iunie, de la ora 11:00, la TIFF Lounge, situația Arhivei Naționale de Film. Tot aici, de la ora 12:30, Valeriu Jereghi (directorul CNC Moldova), criticul Andrei Rus, Doina Bostan și Oana Radu (reprezentante CNC România), președintele TIFF - Tudor Giurgiu, și Oana Giurgiu, directorul executiv al festivalului, vor participa la o discuție pe tema perspectivelor de colaborare între Centrele Naționale ale Cinematografiei din România și Moldova.

ZIUA HBO

Ziua de 8 iunie este dedicată partenerului de lungă durată al festivalului. Primul episod din cel de-al doilea sezon Umbre (r. Bogdan Mirică), cel mai așteptat serial românesc al anului, va fi proiectat în premieră în Ziua HBO, în prezența regizorului și a actorilor din distribuție, de la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic. Printre premierele din această secțiune se numără și Planeta Petrila, documentarul lui Andrei Dăscălescu (Premiul de debut la TIFF 2009 cu Constantin și Elena). Prima proiecție din România a filmului va avea loc la Cercul Militar, pe 8 iunie, de la ora 16:00.

Întâlniri cu mari actori la TIFF LOUNGE

Întâlnirile cinefililor cu invitații continuă la TIFF Lounge. Joi, pe 8 iunie, de la ora 17:00, regizorul și producătorul Liviu Tipuriță și impresarii Dan Bursuc și Puiu Gheorghiu aduc povești din culisele Regii manelelor/ The New Gipsy Kings și împărtășesc din secretele acestui sector al industriei muzicale, la numai o zi după proiecția sold out a documentarului. Pe 9 iunie, de la 17.00, publicul îi va putea întâlni și pe Violeta Andrei, Ion Dichiseanu, Ileana Popovici și Dan Nuțu, unii dintre cei mai iubiți actori ai generației de aur, prezenți la TIFF pentru proiecția specială 100 de lei (r. Mircea Săucan, 1973), programată sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 12:30, la Cinema Victoria. Ultima întâlnire a ediției va avea loc pe 10 iunie și o va aduce la TIFF Lounge pe Tora Vasilescu, actrița distinsă anul acesta cu Premiul de excelență.

Biletele se pot cumpăra de pe www.biletmaster.ro și direct de pe aplicația TIFF 2017, disponibilă în App Store și Google Store.