Play Unlimited: teatru nou la tine-acasă pe TIFF Unlimited
TIFF Unlimited, platforma de streaming a Festivalului Internațional de Film Transilvania, găzduiește un nou proiect menit să aducă artiștii independenți mai aproape de publicul lor, explorând, în vremuri de distanțare socială, noi moduri de „a ne duce” la cinema sau la teatru. Începând de joi, 23 aprilie, unlimited.tiff.ro va difuza săptămânal spectacole de teatru și dans contemporan, în seria Play Unlimited: Teatru nou la tine acasă.
Selecția cuprinde peste zece spectacole, perspective originale asupra lumii noastre de dinainte și de după #StămAcasă. Publicul va avea astfel acces la creațiile și viziunile unora dintre cei mai apreciați artiști de pe scena independentă din România, cea mai dinamică, dar și cea mai afectată de restricțiile actuale. Orice bilet cumpărat înseamnă nu doar o experiență nouă, ci și un sprijin acordat sectorului independent.
Costul unui bilet per spectacol este de 30 de lei (în momentul plății, va figura echivalentul sumei în dolari). Producțiile vor avea premiera online în fiecare marți și joi, de la 20.00, și vor fi putea fi vizionate contra cost, timp de o lună, de oriunde din lume. Spectacolele sunt în limba română și nu au subtitrări.
Abonații TIFF Unlimited au acces la spectacole din momentul în care sunt disponibile online.
Biletele pentru primele trei spectacole din program, Birdville, Colibri și 153 de secunde, pot fi cumpărate în avans accesând fiecare spectacol în parte, cu click pe pre-order.
Joi, 23 aprilie, ora 20.00
Birdville
Un spectacol de dans intermedia despre un oraș virtual utopic, populat de oameni hibridizați, îmbrăcați cu corpuri augmentate, care trăiesc într-o lume generată numeric. Fiecare mișcare a lor dă naștere unui algoritm vizual și sonor, care se modifică în timp real. Cuvintele și sunetele celor patru performeri rămân suspendate în spațiu și timp, într-un loop infinit și un teritoriu al emoțiilor incerte. Bilete, aici.
Coregrafie: Simona Deaconescu
Performeri: Alexandra Bălășoiu, Denis Bolborea, Eliza Trefas, Cosmin Vasile
Multimedia & platforme interactive: KOTKI visuals
Scenografie: Andreea Simona Negrilă
Sound design: Denis Bolborea
Light design: Dragos Petrisor
Filmare: Alina Ușurelu, Lavinia Pollak, Sabina Suru
Montaj: Alex Gheorghe
O co-producție POINT și Tangaj Dance
Marți, 28 aprilie, 20.00
Colibri
De Garret Groenveld. Un spectacol cu Daniel Popa și Irina Margareta Nistor
Suntem la o pandemie distanţă de lumea din Colibri - o comedie absurdă despre un viitor apropiat în care ce ție nu-ți place, altuia nu-i pasă. Dacă ești fan 1984, Handmaid’s Tale sau Black Mirror, nici universul propus de autorul Garret Groenveld în Colibri nu te va lăsa rece. Bilete, aici.
Regie și scenografie: Daniel Popa
O producție Doctor's Studio, în colaborare cu Teatrul LUNI de la Green Hours (52 min.)
Joi, 30 aprilie, 20.00
153 de secunde
Un performance-eseu care pune în discuție, dintr-o perspectivă subiectivă, implicațiile politice, morale și afective ale unui moment care a ajuns în profunzimea texturii sociale, mobilizând o mișcare de solidarizare fără precedent, dar și un proces complex de reflecție asupra generației milenialilor. Spectacolul pornește de la povestea unei supraviețuitoare a incendiului din Colectiv și devine un eseu artistic despre o generație aflată în blocaj. Analizează condiția de tânăr adult în România, schimbarea și, mai ales, imaginarul schimbării. Bilete, aici.
Regia: Ioana Păun
Scenografia: Cătălin Rulea
Documentare: Laura Ștefănuț, Smaranda Nicolau
Scenariu: Svetlana Cârstean
Coloana sonoră: Sillyconductor
Mișcare: Andreea David
Compoziție muzicală specială: Diana Miron
Performeri: Irina Artenii, Andrei Cătălin, Claudia Chiraș, Sorin Dobrin, Lorena Luchian, Alice Mihalache, Denisse Moise, Cristina Negucioiu, Ana Maria Pop, Ingrid Robu, Adina Răducan, Amelia Stuparu, Teodora Tudose, Octavian Voina
Producătoare: Biatrice Cozmolici
Razvan Leucea – imagine, video
Artistă asociată: Nicoleta Lefter
O producție a Centrului Național al Dansului din București.
***
TIFF Unlimited este primul serviciu de streaming (SVoD) lansat de un festival de film din România și singurul produs de acest gen din Europa Centrală și de Est.
TIFF Unlimited este disponibil online și în aplicațiile iOS și Android (mobile, Android TV și Apple TV), cu un catalog de peste 100 de titluri, actualizat constant. Platforma poate fi accesată pe bază de abonament lunar sau anual.
Noii abonați beneficiază de o perioadă extinsă de free trial de 14 zile. Detalii pe unlimited.tiff.ro.
***
Ne puteți urmări pe: unlimited.tiff.ro | FB: @tiffunlimited | Instagram | YouTube