FOCUS Nordic | TIFF 2023
Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda. Programul marchează o colaborare cu Festivalul de Film Göteborg (Suedia), dar și cu institute de film din toate cele cinci țări.
În 2023, TIFF continuă tradiția colaborării cu alte mari evenimente de cinema din lume și propune un carte blanche curatorilor Festivalului de Film de la Göteborg (27 ianuarie – 5 februarie 2023), care vor contribui la selecția de filme din Focus Nordic. Cu o istorie de peste 40 de ani, festivalul de la Göteborg este cel mai important eveniment de profil din regiune și oferă cinematografiei nordice o platformă generoasă și sonoră de promovare printr-o competiție dedicată și programe pentru industrie.
Astfel, Focus Nordic va include peste 25 de filme, multe fiind proiectate în premieră pentru țara noastră. Printre primele titluri confirmate se numără Sisu (Finlanda, 2022), Driving Mum (r. Hilmar Oddsson, Islanda, 2022), Sick of Myself (r. Kristoffer Borgli, Norvegia, 2022) sau Triangle of Sadness / Triunghiul Tristeții (r. Ruben Östlund, Suedia, 2022), marele câștigător al Premiului Palme d’Or, triplu nominalizat la Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun Film.
Focus Nordic la TIFF este posibil cu sprijinul Ambasadei Suediei la București, Ambasadei Regale a Danemarcei în România, Ambasadei Regatului Norvegiei în România și Ambasadei Republicii Finlanda în România. Programul este sprijinit de Departamentul de Limbi și Literaturi Scandinave – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Mai multe detalii despre Focus Nordic și programul TIFF 2023 vor fi anunțate în curând.
Cea de a 22-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 9 – 18 iunie 2023.